Powered By Blogger

miercuri, 30 mai 2012

Gulas in vasul vitroceramic Pyroflam


V-am spus aici ,despre visul meu de a gati intr-un vas vitroceramic Pyroflam si iata ca s-a implinit !
A sosit ziua in care am pus la treaba ,vasul vitroceramic Pyroflam !





Felul principal preparat este Gulas de porc cu ciuperci si paste tagliatelle ,dar avem nevoie si de paine ,asa ca am inceput sa prepar intai... aluatul de paine:

340 g faina Titan 000
340 g ml apa calda
1 cub de drojdie proaspata (cat o nuca)
1/2 lingurita sare
ulei pt uns vasul


Am pregatit maiaua din drojdie,3 linguri de apa si o lingura de faina.Am lasat-o sa creasca 15 minute.
Intr-un vas am amestecat toate ingredientele uscate cu apa si maiaua.
Am framantat 2 minute aluatul,apoi am uns un vas cu putin ulei si am asezat aluatul in el la dospit pentru cateva ore .
Dupa ce aluatul a crescut frumos, am incins cuptorul si am incalzit caserola Pyroflam ,am presarat cu putina faina blatul,iar aluatul l-am mai impaturit de doua ori si l-am lasat sa creasca  o jumatate de ora.
Am scos caserola calda din cuptor,am asezat cu grija aluatul in ea,i-am pus capacul si am copt painica 30 de minute la foc mare. Dupa cele 30 de minute,am luat capacul si am lasat sa se mai coaca alte 30 de minute la foc mic.
Painea s-a rumenit frumos, iar aluatul a iesit foarte pufos !







Caserola am spalat-o foarte usor,




apoi am sters-o cu un prosop curat si am trecut la prepararea gulasului.

Reteta de gulas este aceeasi ca cea inscrisa la prima etapa a competitiei, singura diferenta e inlocuirea carnii de de vita cu cea de porc .
Pentru prepararea gulasului de porc in caserola vitroceramica Pyroflam 2L ,am folosit urmatoarele ingrediente si cantitati  :

600 g carne porc
3 cepe
350 g ciuperci felii ( conserva )
400 g rosii
5 ardei capia copti
1 ardei iute
100 ml ulei
300 ml apa plata
o lingura boia dulce
o lingura boia paprika
o lingurita seminte chimen
piper rosu boabe
sare

Carnea am taiat-o in bucati de 2 cm,ceapa am taiat-o nu prea marunta ,iar rosiile le-am dat pe razatoare.
Ardeii capia i-am copt ,i-am curatat de pielite si cotoare apoi i-am taiat fasii,iar ardeiul iute l-am taiat felii.
In vasul vitroceramic Pyroflam am turnat uleiul si am calit carnea 10 minute,apoi am adaugat ceapa si ciupercile.
Esential a fost ,ca n-am folosit prosop pentru ridicarea capacului ,acesta fiind din material borosilicat !




Am pus capacul pe vas si am lasat sa se caleasca 15 minute,apoi am adaugat apa,ardeii capia si ardeiul iute.
Am dat gust cu sare,am condimentat cu boia dulce,paprika,chimen si piper rosu.





Dupa alte 10 minute de fierbere, am adaugat rosiile si am lasat sa fiarba 20 de minute ca aromele sa se intrepatrunda,timp in care observam procesul de fierbere prin capacul transparent al caserolei Pyroflam !
La sfarsit ,am introdus gulasul in cuptor pentru 15 minute,pastrand capacul deasupra caserolei Pyroflam.
Dupa coacere am ornat cu patrunjel verde taiat marunt .






In timp ce gulasul era la cuptor,am pregatit si pastele tagliatelle din:
3 oua
300 g faina



Am servit gulasul ,servindu-ne din vasul vitroceramic Pyroflam asezat in mijlocul mesei ,alaturi de pastele tagliatelle si painica proaspat coapta!



Pentru a va convinge de calitatea vasului vitroceramic Pyroflam , am fotografiat caserola spalata ,dupa gatirea gulasului pe flacara de aragaz si in cuptor :

fara pete
fara zgarieturi
foarte usor de curatat
rezistenta la caldura
pastreaza aspectul de nou





Savurati cu placere cu ajutorul vaselor vitroceramice din gama Pyroflam   si nu uitati ...le puteti achizitiona
cu 50% discount !

o pozica trasa  pe furis, in Real Hipermarket Vitan cu toate vasele vitroceramice Pyroflam















marți, 29 mai 2012

Frigarui de pui la cuptor








Si afara ploua,ploua ...nu se mai opreste !
Drumul pana la piata dupa alea-alea,trebuie parcurs cu cizmele de cauciuc ,altfel risti un noroi pana la glezne.
Nu-i nimic,imi frec mainile cu stoicism si ma apuc de treaba,vreau sa spun de frigarui !
Simplu de facut,se pot servi ca atare ( eu am mancat doo dintr-un foc )  si daca mai aveti chef ...prajiti si niste cartofi .

Ingrediente:

500 piepti pui fara os
4 ardei gras rosu
2-3 cepe
3-4 dovlecei
2 morcovi
2 rosii
2 linguri sos soia
2 linguri ulei
piper macinat
oregano uscat
frigarui

Pregatire:

Legumele se spala bine si li se curata coaja sau li se scot/taie cotorul dupa caz.
Morcovii si dovlecei se taie felii subtiri ,iar ceapa si ardeiul gras se taie cuburi de marimea bucatilor de pui.
Rosiilor le scoatem miezul si le taiem de marimea bucatilor de pui.
Se taie pieptul de pui in fasii lungi,apoi in cuburi de 2 cm.
Se amesteca intr-un vas carnea si legumele si se toarna peste ele ,sos soia ,se presara piper macinat,oregano si uleiul. Le tinem la marinat 30 de minute.
Se ia cate o frigaruie si se infige in ea,la alegere cate o felie /cubulet de legume si carne.
N-am ales varianta sa le frig la gratar ,ci pe gratarul cuptorului.
Le-am intins usor pe grilajul cuptorului si le-am fript in cuptorul incins 30 de minute.
Am avut grija ,sa introduc o tava in cuptor ,sub frigarui!
Se servesc cu cartofi prajiti si salata proaspata.
Savurati cu placere!

duminică, 27 mai 2012

Pulpe de pui umplute







In cazul in care aveti prin congelator cateva pulpe de pui si vreti sa incercati ceva nou,am pregatit o reteta usoara !

Ingrediente:

4 pulpe pui
3 linguri ardei gras (diferite culori)
2- 3 fire ceapa verde
100 g masline fara samburi
150 g kaizer
100 g branza telemea
1 ou
2 linguri ulei
100 ml vin alb
100 ml apa
piper macinat
oregano uscat
sare

Pregatire:

Pulpelor de pui le-am scos oasele.
Ardeiul gras ,branzica si kaizerul le-am taiat cubulete.
Ceapa verde am taiat-o marunt.
Intr-un vas am amestecat tot ce-am taiat marunt sau cubulete cu ou,piper macinat si oregano uscat. Am impartit umplutura in patru parti,iar cu fiecare parte am umplut o pulpa de pui. Ca sa fiu sigura ,ca umplutura ramane in interiorul pulpei ,am fixat la capatul mai larg o scobitoare.
Fiecare pulpa am frecat-o cu putin ulei si am presarat-o cu sare,piper macinat si oregano.
Toate pulpele le-am asezat frumusel intr-o tava cu putin vin si apa.
Am copt la cuptor 30 de minute.
Dupa ce am scos tava de la cuptor,am lasat 5 minute sa se raceasca ,apoi am scos scobitorile si am taiat pulpele in jumatati.
Pulpele vor avea pielita crocanta,iar la interior vor fi suculente.
Le-am servit cu piure de cartofi si cu salata de rosii si castraveti.
Savurati cu placere!

vineri, 25 mai 2012

Chec in doua culori


Puteti alatura doua checuri de culori si arome diferite si veti pregati un chec- prajitura minunat!












Ingrediente si pregatire:

pentru checuri:
6 oua
200 g faina
8 linguri zahar tos
2 linguri cacao
100 ml ulei
1 plic praf de copt
sare

Separam albusurile si galbenusurile in doua vase. Vasul in care punem albusurile trebuie sa fie curat si uscat.
Albusurile in care am presarat un praf de sare sau 2-3 picaturi de otet, le batem spuma tare ,apoi adaugam 6 linguri de zahar tos si batem pana spuma arata ca o bezea.
Galbenusurile se bat cu 2 linguri de zahar,apoi se adauga zaharul vanilat si uleiul.
In vasul cu albusurile spuma, se toarna galbenusurile,faina amestecata cu praful de copt si se amesteca usor de sus in jos,ca albusurile sa nu se lase.
In vasul in care au fost galbenusurile rasturnam jumatate din compozitie si ii adaugam cacao,apoi amestecam .
Ungem doua forme de chec cu ulei,le pudram cu faina si umplem o forma cu compozitia alba,iar cealalta forma cu compozitia de cacao.
Se coc in cuptorul deja incalzit 30 de minute. Primele 10 minute coacem la foc mare,apoi 20 minute la foc mic.
Dupa coacere se lasa checurile la racit,apoi se alatura unul langa altul si se taie simultan feliile cu un cutit avand lama lunga.


pentru crema:
350 g unt sau margarina cu aroma de vanilie
200 g zahar pudra
1 galbenus de ou
1 plic zahar vanilat
1 lingurita esenta vanilie

Frecam untul spuma cu zaharul pudra si zaharul vanilat,adaugam galbenusul si esenta de vanilie.

glazura:
200 g ciocolata alba
100 g nuca de cocos
1 lingura unt sau margarina
1 lingurita apa plata

Glazura o pregatim la bain-marie,punand un vas deasupra altui vas mai mic care contine apa.
In vasul de deasupra rupem ciocolata in bucati mici,iar untul il taiem cu cutitul.Cand s-au topit se adauga apa si se amesteca iute.

asamblare:
Se ung feliile cu cacao cu crema si se lipesc de feliile albe. Dupa ce s-au uns toate feliile se tin  la rece 2-3 ore ,apoi se galzureaza cu ciocolata si se presara cu nuca de cocos.
Se taie feliile putin oblic,inmuind din cand in cand cutitul in apa calda .

Savurati cu placere!



miercuri, 23 mai 2012

Piept de pui in aluat fraged













Ingrediente:

600 g piept de pui dezosat
cateva buchetele brocoli
4 bastonase branza de capra
sare
piper macinat
oregano

Aluat:


200 g faina
1 lingurita unt
1 galbenus
apa calda
sare

Pregatire:


Am cumparat un pui griller Fragedo si l-am transat. Pieptul l-am dezosat si l-am taiat in 4 felii pe care le-am batut bine ,cat mai intins. Am pudrat cu piper macinat,sare si oregano.
In mijlocul fiecarei felii batute ,am pus cate un bastonas de branza si mici buchetele de brocoli.
Am rulat si am introdus capetele fiecarei felii in interior.
Din ingredientele pentru aluat am pregatit o foaie ,pe care am intins-o cat mai subtire,am taiat-o in patru,iar in mijlocul fiecarei foi de aluat am asezat cate un piept rulat.
Am rulat fiecare piept impreuna cu foaia de aluat ,am presarat cu piper macinat si oregano si le-am asezat intr-o tavita,la cuptor.
Cu o furculita am intepat foaia de aluat .din loc in loc.
Le-am copt 30 de minute, iar dupa coacere le-am lasat sa se raceasca 5 minute.

Rulourile le-am taiat putin oblic ,in felii groase de 3 cm.
Se poate servi ca aperitiv ,dar si ca fel principal alaturand un sos usor ideal pentru carnea de pui.
Savurati cu placere!

marți, 22 mai 2012

Sunt Bucatar Real !


Azi am aflat cu mare bucurie,ca sunt printre cei 45 de Bucatar Real selectionati, sa primeasca si sa gatesca intr-unul din vasele Pyroflam !

Mi-am luat prietena de-o viata,ceasca cu cafea si aproape dardaind ,am deschis pagina concursului sa citesc castigatorii !

 Yupiiiii,sunt printre cei 45 Bucatar Real selectionati !

Locul 11 din 45,cu un punctaj de 419 pct.

Nu-mi vine sa cred ...acolo sus Cineva ma iubeste!

Acum astept vasul Pyroflam ,mai exact  caserola rotunda de 2 L



s-o pun in functiune,aaaa... sa gatesc in  ea !






si






In aceeasi zi odata cu afisarea clasamentului, organizatorii au fost prompti,la fel si firma de curierat caci,am primit caserola rotunda de 2L in seara asta si am inceput s-o gadil si s-o intorc pe toate fetele, asa cum analizeaza un copilas prima masinuta primita in dar !

Pfuuuuu,sa fac lista de cumparaturi si ...action , ca ma grabesc  !

duminică, 20 mai 2012

Pachetele din dovlecei cu ciuperci










Ciupercile pot inlocui cu succes carnea , reiese si din aceasta reteta simpla si usor de pregatit!

Ingrediente:

9-10 dovlecei
400 g ciuperci  felii ( conserva  )
3 fire ceapa verde
1 leg marar verde
1 lingura ulei
sare
piper macinat

Pregatire:

Dovleceii se spala ,li se taie cotorul ,apoi pe lung,se taie felii subtiri. Eu am folosit curatatorul de cartofi ,iar feliile au iesit uniforme.
Ceapa spalata si curatata se taie marunt,ciupercile se scurg de apa,iar mararul se taie fin.
Se incinge gratarul bine si frigem feliile de dovlecei 2 minute pe fiecare parte,dungile de la gratar vor fi vizibile pe felii.
Intr-o craticioara calim cateva minute ciupercile cu ceapa verde,condimentam cu sare, piper si adaugam mararul .
In castronele rezistente la copt si unse cu putin ulei ,asezam de jur-imprejur felii de dovlecei si umplem cu compozitia de ciuperci,apoi asezam deasupra (ca un capacel) alt rand de dovlecei.
Asezam toate castronelele pe o tava si coacem 20 de minute.
Dupa coacere,cu ajutorul cutitului desprindem pachetelele de dovlecei de peretii castronelelor,apoi le putem rasturnam usor pe farfurii.
Pachetelele cu dovlecei se pot servi atat calde cat si reci !

Eu le-am servit cu fasii de ardei capia , pus la conservat in toamna!
Savurati cu placere!

vineri, 18 mai 2012

Sarmalute in foi de vita






Primavara,odata cu aparitia primelor frunze de vita ,isi fac loc in menu si sarmalutele.

Ingrediente:

30 frunze de vita
1 kg carne tocata porc
100 g orez
5 fire ceapa verde
2 linguri pasta de tomate
1 rosie
1/2 lamaie
100 ml ulei
piper macinat
boabe de piper
cimbru
sare
 2 leg marar verde

Pregatire:

Frunzele de vita se spala bine,apoi se oparesc 5 minute in apa clocotita cu putina sare.
Intr-un castron se amesteca carnea tocata cu orezul spalat,1 lingura paste de tomate,mararul taiat fin,piperul,putin cimbru,sare si ceapa verde taiata marunt.
Se ia cate o frunza de vita si se umple cu putina compozitie de carne  ( de marimea unei nuci ), se ruleaza ,iar capetele se introduc in interior. Procedam astfel pana se termina frunzele de vita.
Toate sarmalutele se aseaza intr-o craticioara in care am pus ulei. Daca fundul craticioarei este subtire,atunci se pun 4-5 frunze de vita pe fundul cratitei ,sub primul rand de sarmalute.
Acoperim cu apa si adaugam lingura de tomate ramasa si cateva boabe de piper.
Fierbem 60 de minute,apoi adaugam lamaia taiata cubulete,dam gust cu sare si presaram marar taiat fin.
Servim sarmalutele cu smantana.
Savurati cu placere!